Îl recomand pe George din toată inima! ❤️ Ne-am cunoscut în 2024, când eram super disperată pentru că urma cununia civilă și nu aveam fotograf. 😅 De atunci au trecut doi ani, iar George a rămas pentru noi mai mult decât un fotograf.
Pe lângă profesionalismul și pasiunea cu care face tot ceea ce ține de partea foto, George este un om de nota 10+! Este genul de om cu care te simți în largul tău, care știe să surprindă momentele exact așa cum sunt și care pune suflet în ceea ce face.
Ne-a fost alături atât la cununia civilă, cât și în ziua nunții noastre, iar pentru noi a însemnat foarte mult să îl avem aproape în ambele momente importante. Ne bucurăm că l-am întâlnit și îl recomandăm cu mare drag oricui își dorește nu doar fotografii frumoase, ci și un om minunat alături în ziua evenimentului. ❤️
Neagu Romina
Am avut o colaborare minunata, pozele au iesit exact cum ne-am dorit! Vom mai colabora pe viitor!
Ioana Mihăescu
Un fotograf pasionat. Surprinde emoții autentice prin lumină și umbre, transformând momentele simple în amintiri eterne, cu sensibilitate, răbdare și privire atentă la detalii subtile.
N
Nicolae Andra
Un fotograf foarte bun și frumos ,cred ca are dar de La Dumnezeu la ce poze face omul îi mulțumesc nespus de mult pt ca m-a fotografiat in niște momente minunate atunci când l am interpretat pe MJ il apreciez foarte mult ❤️❤️🙏🙏🙏
Oana Berliba-Soare
Profesionalism, răbdare și atenție la detalii. Fotografiile au imortalizat nu numai momente, dar si emoția din spatele lor. Recomand cu încredere!
Acest site folosește cookie-uri pentru funcționalitatea site-ului și analiza traficului. Politica de confidențialitate
Ene Andreea-Florina